Ce acte sunt necesare pentru divorț în 2022 și cât costă

Acte necesare pentru divorț în 2022. În prezent, divorțul se poate face atât la tribunal, cât și la notar, pe cale amiabilă. Iată care sunt actele necesare și cât costă

Atunci când desfacerea căsătoriei este inevitabilă și se ajunge la divorț este bine de știut că separarea se poate face și pe cale amiabilă, la notar, atunci când acest lucru este posibil. În caz contrar, divorțul va avea loc la tribunal CUPRINS: Acte necesare pentru divorț la notar în 2022 Cât costă divorțul la notar în

2022 Acte necesare pentru divorț la tribunal în 2022 Divorțul la tribunal: pe cale amiabilă sau din motive temeinice Divorţul amiabil – cu acordul ambilor soţi Divorţul din motive temeinice Cât costă divorțul la tribunal în 2022 În ce condiții se clasează procedura de divorț

Divorțul la notar este posibil doar în cazul în care cei doi soți se înțeleg în privința tuturor termenilor separării. În cazul în care aleg să divorțeze la notar, cei doi soți trebuie să se prezinte împreună în fața notarului pentru a-și da consimțământul pentru desfacerea căsătoriei. După ce au ajuns la un acord

comun în ceea ce privește termenii separării, cei doi soți vor avea nevoie de următoarele acte pentru divorț: actele de identitate ale celor doi soţi certificatele de naştere certificatul de căsătorie (în original); certificatul de naştere al copilului minor rezultat din căsătorie (dacă este cazul) După ce soții se prezintă în față notarului public cu documentele necesare, acesta înregistrează cererea de divorț și acordă un

termen de minim 30 de zile, numit și termen de reflecție. În cazul celor cu copii minori se întocmește și raportul de anchetă psihosocială de către autoritatea tutelară competentă.

Pentru mai multe informatii scrieti pe https://tatal.ro/

 

Ce acte sunt necesare pentru divorț în 2022 și cât costă

2 Comments

Lasă un răspuns Anulează răspunsul

© 2024 Divort TV un proiect Tatal.ro 0745150894 avocat Coltuc Marius - WordPress Theme by WPEnjoy
Exit mobile version