Poate sa-mi ia copilul
„Poate să îmi ia copilul?”, „mi-e frică să nu îmi ia copiii”, „mă amenință că îmi ia copilul dacă îl/o părăsesc!”, etc
Când stăm să „împărțim” copiii:
- nu contează cine are mai mulți bani;
- nu contează cine are serviciu sau cine nu a avut niciodată;
- nu contează cine are casă și cine stă în chirie sau la părinți;
- nu contează cine are o casă mai mare;
5. nu contează nici măcar faptul că un soț a avut o aventură (na, asta-i bună, nu-i așa? simt cum mi se duce credibilitatea pe apa sâmbetei);
- sigur nu contează că mama a părăsit domiciliul conjugal cu copiii sub braț (credibilitate, adio, mi-a părut bine!), pentru că nu mai suporta nefericirea, neimplicarea, umilința, bătăile;
- nu contează că cineva e soț/bărbat și altcineva soție/femeie.
Notă: nu contează cele de mai sus câtă vreme copilul are condiții decente de trai la părintele cu casa/curtea/salariul mai mic și avere mai puțină.
Fac o paranteză, n-am înțeles niciodată de ce: a) nu amenință femeile cu luatul copiilor și b) dacă bărbatul amenință, e ca și cum e de ajuns să spună el și gata, s-a făcut! Bine, am eu niște idei, dar asta e altă poveste. Mențiunea vine din faptul că cel mai adesea mamele sunt cele care întreabă „poate sa îmi ia copilul?” dar, desigur, în viață, lucrurile pot sta și invers. Am închis paranteza.
Bun, și ce contează?
Implicarea în creșterea copiilor.
Preocuparea efectivă: hrănitul, spălatul, schimbatul, etc.
Timpul petrecut împreună.
Activitățile educative.
Stabilitatea emoțională a micuților.
Continuitatea, pe cât posibil, a vieții cu care sunt obișnuiți.
Un climat fără violență.
Dragostea. Interesul față de copii.
SCRIETI PE https://tatal.ro/