Cine păstrează câinele sau pisica în caz de divorţ Spania?

Cine păstrează câinele sau pisica în caz de divorţ Spania?

O lege spaniolă clarifică începând de miercuri acest tip de contencios şi acordă foştilor parteneri de viaţă o custodie alternativă pentru animalele lor de companie, considerate de acum „fiinţe vii înzestrate cu sensibilitate”, nu doar simple „lucruri”.

În cazul unui divorţ care nu este amiabil, judecătorul va trebui să aibă în vedere „viitorul animalelor de companie, ţinând cont de interesul membrilor familiei şi de bunăstarea animalului, repartizarea timpilor de custodie şi de îngrijirile necesare”, precizează textul de lege spaniol, sprijinit de coaliţia aflată la putere, alcătuită din socialişti şi Podemos (stânga radicală), şi intrat în vigoare miercuri.

O pisică, un câine, o broască ţestoasă, un peşte sau o pasăre domestică vor putea astfel să facă obiectul unei custodii alternative.

Până la această lege, custodia animalelor de companie în caz de divorţ „reprezenta obiectul unor controverse în tribunale”, fapt care a motivat această modificare a Codului Civil spaniol.

Lasă un răspuns

© 2024 Divort TV un proiect Tatal.ro 0745150894 avocat Coltuc Marius - WordPress Theme by WPEnjoy